Începe noul an școlar 2021-2022. Care sunt condițiile de desfășurare a cursurilor și a festivităților de pe 13 septembrie

Începe noul an școlar 2021-2022. Care sunt condițiile de desfășurare a cursurilor și a festivităților de pe 13 septembrie
Publicat: 12/09/2021, 16:57
Actualizat: 12/09/2021, 17:32

Luni, 13 septembrie, începe noul an școlar, De luni, aproape 3 milioane de elevi se vor întoarce în bănci. Sunt, însă, și  7.000 de elevi din totalul celor aproape 3 milioane de elevi,  care vor fi nevoiţi să înveţe online, săptămâna viitoare.

Cele 3 milioane de elevi, care vor fi prezenti la scoala, trebuie sa respecte regulile anti Covid-19,  publicate printr-un ordin comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii care prevede în continuare asigurarea distanţării fizice, purtarea măştii de protecţie, dezinfectarea mâinilor şi circuite clare de acces în sălile de clasă.

Regula măștii de protecție care să acopere nasul și gura rămâne valabilă. În interiorul instituțiilor se va purta mască, la fel și în exteriorul școlilor, pe o rază de 50 de metri. Măsura se aplică și în jurul creșelor și grădinițelor, nu doar școlilor.

Ce reguli trebuie să respecte elevii la școală

Elevii vor intra pe toate ușile pe care le are instituția de învățământ, conform ordinului comun al ministerelor din subordinea Guvernului Cîțu. La intrarea în școală, elevii sunt obligați să se dezinfecteze pe mâini. Fiecare instituție de învățământ va avea dezinfectant la intrare.

La fel ca anul trecut, se vor păstra regulile legate de marcajele care sunt amplasate în școli. Vor exista marcaje cu distanțarea de minim un metru și marcaje de ieșire și de intrare.

Sălile vor fi aerisite și după ce copiii pleacă din școală. Dezinfectarea sălilor se va face și în pauze, dar și înainte de începerea orelor de curs.

Conform ordinului Ministerului Educației și Ministerului Sănătății, fiecare școală trebuie dotată cu izolator. Este vorba despre spațiile speciale în care elevii care prezintă probleme de sănătate să fie duși.  Elevii vor sta izolați de colegi până în momentul în care vor veni părinții sau tutorii lor și îi vor lua și vor merge cu ei la medic. Elevii vor reveni la școală doar după ce nu vor mai avea niciun simptom de boală.

Părinții vor avea voie să participe la festivitățile de pe 13 septembrie

Anul acesta, elevii nu vor fi singuri în prima zi de școală! Ei vor purta mască de protecție și vor fi nevoiți să respecte distanța socială.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că în prima zi de şcoală vor fi permise festivităţi la care pot participa şi părinţii, fiind obligatorie masca de protecţie şi păstrarea distanţei faţă de ceilalţi participanţi.

Scenariile în care se vor desfășura cursurile

Primul scenariu în care se va începe noul an școlar este cel în care elevii vor participa zilnic la cursuri în format fizic cu respectarea regulilor de protecție, dacă incidența cumulată este mai mică de 6 la mia de locuitori.

Scenariul al doilea prevede trecerea zilnică în sistem online a tuturor elevilor, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile din localiate este mai mare de 6 la mia de locuitori.

Campania de vaccinare începe pe 13 septembrie în învăţământul preuniversitar şi cel universitar

Ministrul Sorin Cîmpeanu şi-a exprimat speranţa că vor fi înregistrate progrese importante în vaccinarea elevilor după începerea şcolii în condiţiile în care există disponibilitate din partea autorităţilor de resort de a organiza echipe mobile, care să ducă imunizarea mai aproape de unităţile de învăţământ.

Odată cu începerea școlii pe 13 septembrie, elevii de peste 12 ani, dar și părinții sau angajații școlilor se vor putea vaccina și la școală, existând însă doar 476 de cabinete medicale dotate corespunzător pentru vaccinare în toată țara. Astfel, celelalte două posibilități puse la dispoziție de autorități sunt echipele mobile sau vaccinarea la centre de vaccinare de lângă școală. Minorii se pot vaccina doar cu prezența părinților și doar după exprimarea consimțământului informat printr-un formular. Pentru prima doză, campania începe pe 13 septembrie și se încheie pe 15 noiembrie.

Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a declarat duminică, într-o intervenție la Digi 24, că se ia în calcul ca și părinții să se poată imuniza în centrele de vaccinare din cadrul unităților școlare.

„Ne dorim ca părinții sau orice fel de aparținător sau oricine însoțește copilul la unitatea de învățământ să se poată vaccina împreună cu copiii, pentru că aici intervine conceptul siguranței familiei. Vedem că sunt familii nevaccinate, din momentul în care un singur membru s-a infectat, imediat s-au infectat și ceilalți”, a spua Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, duminică, într-o intervenție la Digi24.

Pentru învăţământul preuniversitar, a explicat el, acţiunea de vaccinare se desfăşoară în trei modalităţi: “fie cu echipe mobile de vaccinare, fie prin înfiinţarea unor cabinete proprii de vaccinare în cabinetele medicale, fie prin arondarea unităţilor de învăţământ la centrele de vaccinare din proximitate care folosesc unul dintre cele două vaccinuri ce au recomandare de administrare la persoanele cu vârsta de peste 12 ani, respectiv Pfizer sau Moderna”.

Anul școlar 2021- 2022 se structurează pe două semestre (34 de săptămâni), după cum urmează:

  • Semestrul I  va avea 14 săptămâni de cursuri, dispuse în intervalul 13 septembrie 2021- 22 decembrie 2021.
  • Semestrul al II-lea  va avea 20 săptămâni de cursuri, dispuse în intervalul 10 ianuarie 2022- 10 iunie 2022, cu includerea programului ,,Școala Altfel’’, în perioada 8- 14 aprilie, interval în care se pot organiza fazele naționale ale olimpiadelor școlare.

Prin excepție de la prevederile anterior menționate, pentru clasele terminale din învățământul liceal (clasa a XII-a zi, clasa a XIII-a seral și frecvență redusă), anul școlar are 32 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 mai 2022.

Pentru clasele a VIII-a, anul școlar are 33 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 3 iunie 2022, în timp ce pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică (exceptând clasele terminale anterior menționate), respectiv pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are 37 de săptămâni de cursuri.

Vacanțele elevilor în anul școlar 2021- 2022

    • 25- 31 octombrie 2021: vacanță pentru învățământ preșcolar și primar;
    • 23 decembrie 2021- 9 ianuarie 2022: vacanța de iarnă;
    • 15 aprilie 2022- 1 mai 2022: vacanța de primăvară;
    • 11 iunie 2022- până la data din septembrie 2022 la care vor începe cursurile anului școlar 2022 – 2023, vacanța de vară.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...